Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria
(UCRU) îşi exprimă regretul deoarece comunitatea românilor din Ungaria a
redevenit un instrument al disputelor politice dintre România şi Ungaria. Ca
oameni care ne trăim zilnic soarta de minoritari, suntem solidari cu oricare
comunitate etnică trăitoare într-o altă ţară. Considerăm, însă, că este o mare
greşeală, dacă politicienii oricărei ţări se folosesc de problema unei
naţionalităţi, aşa cum o cer interesele lor cotidiene. Suntem nedumeriţi şi
pentru că la problemele concrete enumerate recent de ministrul român de
externe, Titus Corlăţean, Budapesta a răspuns cu generalităţi, punând accentul
pe compararea inutilă a situaţiei etnicilor români din Ungaria şi a celor
maghiari din România.
Nimeni nu neagă faptul că Ungaria a
creat, acum 19 ani, un fond juridic al reprezentării intereselor
naţionalităţilor din ţară care, însă, în cazul românilor din Ungaria, nu
funcţionează conform aşteptărilor. De la alegerile de naţionalitate, organizate
în anul 1998, tot mai multe persoane neaparţinătoare comunităţii românilor din
Ungaria sunt alese în autoguvernările româneşti locale. Din 2006, prin
fenomenul etnobusiness-ului, aceste persoane care nu aparţin comunităţii
noastre ajung în organele de conducere ale Autoguvernării pe Ţară a Românilor
din Ungaria. Astfel s-a putut întâmpla că declaraţia ministrului român de
externe a fost analizată în presa maghiară de cineva care nu este român din
Ungaria. Probabil, un asemenea sistem autoguvernamental, plin de contradicţii,
nici Ungaria nu l-ar dori niciunei comunităţi maghiare de dincolo de graniţe. Respingem
categoric acuzaţiile apărute în mai multe organe de presă din Ungaria, care
sugerează că organizaţii civile, înfiinţate pentru reprezentarea intereselor
românilor din Ungaria, ar ridica ziduri între cele două ţări.
Este incontestabil că în Ungaria există
şcoli şi biserici pentru naţionalitatea română, dar dincolo de datele statistice,
privite adesea prin ochelari roz, se ascunde realitatea amară. Bisericile
ortodoxe române (părţi ale patrimoniului cultural al Ungariei) se află într-o
stare deplorabilă, preoţii ortodocşi îşi primesc salariile cu întârziere de mai
multe luni, iar asociaţiile civile ale naţionalităţii române sunt finanţate
insuficient, ajungând la limita funcţionării. La nivelul administraţiei
publice, românii din Ungaria nu dispun de niciun specialist care să le
reprezinte interesele.
Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria,
ca organizaţie umbrelă a sferei civile româneşti din această ţară, îşi exprimă
sincera speranţă că, prin eforturi comune, cele două ţări vor putea analiza
problemele reale ale instituţiilor româneşti din Ungaria şi, ca urmare a
tratativelor bilaterale, vor reveni asupra deciziilor comune şi asupra
îndeplinirii acestora. Sperăm, de asemenea, că partea maghiară va respecta, în
timpul cel mai util, propriile angajamente făcute pentru românii din Ungaria,
ca de ex. susţinerea reală a vieţii Ştiinţifice şi a presei de limba română din
Ungaria.
Jula, 17 august 2012
Prezidiul
Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria